Psihologul Paul Babiak, cel care a condus acest studiu, susţine că aceste persoane îşi ascund starea în spatele situaţiei financiare şi a statutului social ridicat, ajutându-se de şarm şi manipulându-i pe ceilalţi. Factorii favorabili de mediu, cum ar fi o copilărie fericită, le permite acestora să relaţioneze fără a fi violenţi sau distructivi.
Mai mult, Babiak spune că ei sunt capabili de o disimulare atât de extraordinară încât este posibil să stai o viaţă întreagă alături de ei fără a-ţi da seama că au o problemă.
Pentru a urmări această teorie, Babiak a conceput alături de un expert de renume mondial în psihopatie, profesorul Bob Hare de la Universitatea British Columbia din Canada, un chestionat alcătuit din 111 întrebări.
Rezultatele cercetării au arătat că psihopaţii au slabe capacităţi manageriale, dar sunt adepţi în a obţine promovări, pentru că îşi pot muşamaliza incompenţa prin şarm şi carismă, cu care îşi cuceresc atât superiorii, cât şi subalternii.
Tocmai de aceea, spune Babiak, este foarte dificil să faci deosebirea între un lider talentat şi un psihopat.
„Din punct de vedere intelectual, nu şi emoţional, un psihopat se poate pune în pielea altui om cu foarte mare uşurinţă. Îţi dau seama ce gândeşte un altul prin monitorizarea limbajului corporal, dar nu pot simţi acelaşi lucru”, a declarat Bob Hare pentru BBC Horizon.
Sursa: The Guardian